Studiu: Copiii distrag atenţia şoferului mai rău decât telefonul mobil

Articol de PUBLIKA.MD,
 
     Potrivit unui studiu realizat de Centrul de Cercetare a Accidentelor al Universităţii Monash din Melbourne, un copil la bord tinde să distragă atenţia şoferului de 12 ori mai mult decât o face un telefon mobil, notează automarket.ro.
     Cercetările efectuate de centrul Universităţii Monash din Melbourne arată că este mai periculos să conduci cu un copil în maşină decât să vorbeşti la telefon. Mai mult decât atât, cercetările arată că un copil îţi va distrage atenţia de 12 ori mai mult decât un telefon mobil, şoferii care au condus cu un copil în maşină petrecând aproape 20% din durata călătoriei uitându-se înspre copii sau privindu-i în oglinda retrovizoare.În baza acestor date, cercetătorii au concluzionat că părinţilor li se distrage atenţia de la drum foarte uşor, crescând dramatic riscul unui accident.
     Datele care au format baza acestui studiu au fost obţinute urmărind activităţile a 12 familii, care au o medie de doi copii, a căror vârstă este încadrată între unu şi opt ani. Cele 12 familii au acceptat să fie monitorizate vreme de trei săptămâni, fiind analizate 92 de călătorii. În 90 din cele 92 de călătorii înregistrate de camerele video, atenţia şoferului a fost distrasă pentru o clipă de prezenţa unui copil la bord. Pentru o călătorie de 16 minute, şoferul mediu analizat şi-a luat ochii de la drum vreme de trei minute şi 22 secunde pentru a-şi examina odraslele.
     Studiul australienilor spune că şoferii nu conştientizează pericolul la care se supun doar prin faptul că-şi supraveghează copiii atunci când conduc.Cercetările anterioare spun că formarea unui număr de telefon în timpul conducerii creşte riscul de accident de 2.8 ori, pe când vorbitul la telefon sau ascultatul unui interlocutor creşte riscul de accident de 1.3 ori.