Pozitia corecta la volan

 
     Inainte de a-ti incepe calatoria, de fapt, inainte de a porni motorul, trebuie sa faci o serie de verificari, care iti vor asigura siguranta si confortul la volan. Urmatoarele verificari sunt cunoscute ca si exercitii de cabina.
 
Usile
     Asigura-te ca portbagajul, capota si toate portierele sunt inchise corect. La multe masini va apare o lumina avertizoare pe bord care va indica daca toate sunt inchise, asa ca verifica si bordul o data ce ai pornit motorul.
 
Scaunul
     Regleaza scaunul pentru a fi sigur ca ajungi la toate pedalele intr-un mod confortabil. Trebuie sa ajungi la ambreiaj si la pedala de acceleratie fara sa trebuiasca sa te intinzi. Intinde scaunul pe spate pana la punctul in care bratele tale sunt usor indoite cand sunt pe volan. Ridica scaunul cat de sus poti, dar fara sa iti ajunga capul la tavan. Regleaza sustinerea pentru cap in pozitia corecta.
     Aminteste-ti ca aceasta este acolo pentru a preveni leziunile la nivelul gatului, de aceea e important sa fie pozitionata corect. Baza acestei sustineri ar trebui sa fie pozitionata la acelasi nivel cu baza capului, la baza superioara a gatului, iar sustinerea sa fie la un cm departare de ceafa ta, atunci cand conduci.
     E important sa te asiguri ca pozitia ta este pe cat posibil confortabila. Trebuie sa te simti confortabil atunci cand conduci, si sa poti ajunge la toate controalele, fara sa te intinzi. Daca conduci intr-o pozitie inconfortabila s-ar putea sa ai probleme cu spatele.
     Este de asemenea important sa nu fii aproape de volan, deoarece in cazul unei coliziuni ar putea deveni periculos. Fiind aproape de volan, acest lucru ar putea afecta eficienta airbag-ului, deoarece acesta necesita o anumita distanta intre volan si sofer pentru a se umfla corect.
     Intinde spatarul scaunulului pana la punctul in care umerii si spatele se odihnesc confortabil pe scaun si bratele tale se indoiesc usor pe volan. Regleaza inaltimea si distanta volanului, astfel incat mainile tale sa fie usor mai jos decat umerii, atunci cand tii volanul. Asigura-te ca atunci cand tii volanul nu iti este obstructionata vederea catre panoul de bord.
 
Airbag-uri, informatii suplimentare
     Atunci cand un airbag este activat, acesta practic iti explodeaza in fata, la o viteza de 180 km/ora. Acest fapt poate fi fatal, daca esti prea aproape de volan. Daca ai incrucisat bratele cand conduci si un airbag se activeaza, forta acestuia ar putea sa iti rupa bratele. Orice sofer mai scund, care trebuie sa stea aproape de volan pentru a ajunge la pedale, ar trebui sa deconecteze airbag-ul din fata.
 
Volanul
     Daca volanul este reglabil, atunci trebuie sa il ajustezi pana cand bratele se odihgnesc pe acesta putin mai jos decat umerii. Asigura-te ca volanul nu obstructioneaza nicio parte a panoului de bord.
 
Centura de siguranta
     Pune-ti centura de siguranta, dar atentie sa nu fie rasucita. Aceasta trebuie sa fie ferma pe corpul tau. Daca masina are o centura reglabila, atunci ajusteaz-o astfel incat aceasta sa fie la 2-3cm mai sus de umarul tau, astfel incat sa ofere o presiune ferma asupra umarului drept, fara spatii intre curea si partea din fata a umarului.
     Legea spune ca trebuie sa ai centura pusa atunci cand conduci, cu exceptia cazului in care efectuezi o manevra de intoarcere sau ai un certificat medical care iti permite sa nu folosesti centura. Este de asemenea responsabil sa te asiguri ca toti pasagerii sub varsta de 14 ani au centura de siguranta.
 
Oglinzile
     Verifica oglinzile din stanga, centru si dreapta, pentru a te asigura ca acestea sunt aliniate corect si ca poti vedea rapid ce se intampla in spatele tau, dintr-o privire, fara sa iti misti capul excesiv. Oglinzile laterale – regleaza-le astfel incat sa vezi o parte mica din masina, si sa poti vedea o proportie egala din cer si din drum. Oglinda din centru – regleaz-o astfel incat sa poti vedea marginea de sus a geamului din spate in marginea de sus a oglinzii.
 
Frana de mana
     Asigura-te ca frana de mana este activata si ca schimbatorul de viteze este in pozitie libera. Daca masina este in viteza atunci cand pornesti motorul masina va aluneca in fata, sau in spate daca este in marsarier.
 
La examen
     Trebuie sa faci toate verificarile in ordinea corecta, inainte de a porni motorul.
 
Sursa: http://www.permis-de-conducere.ro