Cum să-ţi iei permisul uitându-te în palmă. Trucurile pe care trebuie să le ştii ca să fii cel mai bun şofer

 

23 iulie 2014, 12:37 de Cristina Răduţă

Regulile de circulaţia din sensurile giratorii sunt explicate în manualul realizat de instructorul auto FOTO Remus Florescu
 
     Cum să faci parcări laterale simplu, cine are prioritate în sensul giratoriu cu mai multe benzi sau cum să îţi dai seama uitându-te în propria palmă dacă ai voie sau nu să staţionezi pe un drum naţional sau pe unul judeţean. „Adevărul“ vă spune cele mai tari trucuri pentru obţinerea permisul de conducere, dar şi povestea instructorului care a scris un manual pentru cei „care vor să ia carnetul şi să înveţe pe degete“.


     Un instructor auto din Suceava, Constantin Apetrei, a publicat recent o carte care îi ajută pe viitorii şoferi să înveţe mult mai uşor legislaţia privind chiar în palma lor. Cu alte cuvinte, intructorul auto susţine că a descoperit în cei zece ani de experienţă pe care i-a acumulat până acum că metoda mnemotehnică (ansamblu de procedee care înlesnesc memorarea cunoştinţelor pe baza unor asociaţii dirijate) este cea mai bună pentru învăţarea rapidă a modului în care cei care îşi doresc permis de conducere trebuie să acţioneze în trafic. Parcarea laterală, explicată pas cu pas „După ce am văzut că există un spaţiu suficient, dăm drumul la avarii şi tragem autovehiculul nostru paralel cu cel din faţă astfel că distanţa dintre ele să nu fie mai mare de 50 de centimetri între geamurile laterale ale autovehiculelor. Al doilea punct de reper de care trebuie să ţinem cont este că barele din spate ale ambelor autovehicule trebuie să se găsească pe aceeaşi dreaptă imaginară“, se precizează în manual de învăţare rapidă realizat de Constantin Apetrei. De asemenea, al treilea pas pentru realizare unei parcări laterale este descris astfel: „tragem de volan o tură dreapta şi introducem maneta schimbătorului de viteză în retur, ne asigurăm din toate direcţiile, dând drumul autovehiculului să se deplaseze în retur foarte încet, până când colţul barei dreapta al maşinii cu care ne deplasăm a ajuns pe aceeaşi dreaptă imaginară cu bara din spate a maşinii în spatele căreia parcăm. În această situaţie, oprim autovehiculul şi rotim volanul stânga maxim, după care ne continuăm drumul în retur până când autovehiculul nostru ajunge paralel cu trotuarul. Apoi oprim şi scoatem maneta de viteze din retur“, se mai precizează în cartea scrisă de instructor.

 

 


 Metoda DOSIM 

 
     Un alt capitol din cartea instructorului auto este destinat manevrelor voluntare. În carte apare o mână cu degetele strânse, iar pe fiecare deget, de la degetul mare până la degetul mic, stă imprimată câte o literă în această ordine: D (depăşire) O(oprire) S(staţionare) I (întoarcerea) M (mersul înapoi). Instructorul povesteşte că în momentul în care depăşirea este interzisă sunt interzise celelalte manevre: OSIM. Pentru ca viitorii şoferi să reţină foarte uşor, fiecare unghie este colorată cu roşu, ceea ce înseamnă că manevrele sunt interzise.
 
Tot ce trebuie să ştii despre sensul giratoriu
 
     Un alt capitol din cartea intructorului este dedicat sensului giratoriu, aici fiind explicate toate regulile pe care şoferii ar trebui să le aplice în momentul în care au intrat sau urmează să intre într-un sens giratoriu.  Instructorul explică în cartea sa „Metodă mnemotehnică de învăţare rapidă şi eficientă a regulilor de circulaţie“ cum se intră corect într-un sens giratoriu, cine poate să iasă primul în condiţii legale din sensul giratoriu, dar şi cum se poate efectua o depăşire eficientă.
 

Cine are prioritate în sensul giratoriu FOTO Cartea „Metodă mnemotehnică de învăţare rapidă şi eficientă a regulilor de circulaţie“ 
 
     În imaginea de mai sus, Constantin Apetrei explică că maşina verde trece prima pentru că are prioritate de bandă, în timp ce autoturismul galben trece al doilea după ce acordă prioritate de bandă autovehiculului verde. În ceea ce priveşte autoturismul albastru, acesta va trece al treilea.
 
Palma regulilor de circulaţie 
 
     De fapt, instructorul auto spune că noutatea cărţii sale este dată de faptul că viitorii şoferi pot învăţa legislaţia mult mai uşor cu ajutorul memoriei vizuale. Chiar pe coperta manualului său apare o palmă cu degetele colorate, fiecare desen fiind conectat cu celelalte care apar pe diferitele părţi ale degetelor.
 

 
     Instructorul povesteşte că în desen drumurile au fost împărţite în două categorii: drumuri pe care sunt interzise anumite manevre şi drumuri pe care nu sunt interzise acestea. Pentru ca regulile să fie reţinute cu uşurinţă, barbatul a desenat în partea de sus a fiecărui deget câte un semn rutier care interzice o anumită manvră.
     Astfel, pe autostradă, drum expres, drum naţional/european şi pe drum îngustat sunt interzise oprirea, staţionarea, întoarcerea şi mersul înapoi, fiind permisă depăşirea. În schimb, pe drumurile naţionale, judeţene, comunale, locale şi private sunt permise toate manevrele.
 
Cum a ajuns să scrie o carte? 
 
     Constantin Apetrei povesteşte că este instructor auto şi că de multă vreme îşi dorea să scrie o carte prin care să le faciliteze viitorilor şoferi accesul la legislaţia rutieră. Bărbatul povesteşte că în cei aproximativ zece ani de muncă şi-a dat seama că elevii săi pot memora regulile de circulaţie dacă sunt puse „într-un context vizual“.


     „Lucrez de mai mulţi ani la cartea asta şi am înţeles că şoferii au nevoie de un manual care să-i ajute să memoreze vizual. Şi aşa am ajuns să scot această carte“, a încheiat Apetrei.
 
Citeste mai mult: adev.ro/n95tbi